Cea mai bună comunicare cu copilul meu ( și nu doar). Pasul 1

Cea mai bună comunicare cu copilul meu ( și nu doar). Pasul 1

3 minute pentru minte #34

Am făcut asta de atâtea ori, că știu secvența pe dinafară.

Intru în camera adolescentului meu, draperiile trase (să nu îl încurce lumina când se joacă pe laptop), îl văd chircit pe scaun la birou, citind ceva temă dată pe WhatsApp.

Încep:

-       Incredibil. E a mia oară când îți zic să îți cureți odată biroul de toate prostiile aruncate pe el. Și să nu mai stai așa cocoșat, deschide WhatsApp-ul pe laptop sau printează tema, că nu e așa greu (am bolduit tot ce pune paie pe foc, judecățile).

Iar la final, cu nervi, îi trag draperia și el încearcă o glumă, vampirul din el se ferește de lumină.

Dar nu e amuzant, nu din nou.

Mă ambalez singură și vreau să scot fierea asta.

-       Mi se pare nesimțire și lipsă de cuvânt să spui că faci și să nu faci. Tot timpul.

Mi-a ieșit, începe și el.

-       Cum adică, din nou? Ce am făcut de data asta? Uite, îmi fac temele ÎNAINTE să mă joc, nu asta vrei? Știi ce? Nu mai sunt eu prost să fac ce spui, data viitoare cum vin de la școală mă joc.

Îți sună cunoscut, măcar așa, un pic?

Ce am greșit?

Unde ar fi putut să meargă altfel?

Am început prost.

De ce?

Pentru că un copil, și un adolescent în mod special, e foarte sensibil la modul în care începem comunicarea cu el.

Și ideal este, pentru a preveni un război, să începem neutru, cu ce observăm, cu cum vedem că sunt lucrurile, fără pic de judecată.

Cum ar fi neutrul în acest caz?

Respir adânc (e bine să respiri adânc înainte de orice comunicare), apoi intru și observ :

-         Hei, văd că îți faci temele. Și mai observ că e puțină lumină în cameră, nu găsești/ nu ți se pare?

Știu că pare greu, dar când începem cu ceva neutru, cu ceva observabil, ceva fără reproș sau impuneri, șansele să fie război mai scad.

Ce facem în continuare?

Vedem mâine.