- 3 minute pentru minte
- Posts
- Cinci pași către fericire: Pasul 1
Cinci pași către fericire: Pasul 1
3 minute pentru minte #130
Cinci pași către fericire: Pasul 1
3 minute pentru minte #130
„Nu e important cine începe jocul, ci cine îl termină.”
John Wooden
Poate una dintre cele mai ascunse chei ale succesului, împlinirii personale și, în final, a fericirii e să termini ce ai început.
Nu orice, desigur, dacă ai mușcat dintr-o felie de pâine și simți că nu mai poți, nu e cazul să insiști.
Sunt, însă, multe alte lucruri începute, lăsate așa, de izbeliște, pe care ne-am dori să le terminăm cândva, dar tot amânăm.
Cărți începute, deși erau interesante.
Cursuri neterminate, deși ne ajutau.
Renovări oprite la jumătate.
Scuze necerute, neiertări, neîmpăcări.
Orice simți că ai lăsat la jumătate de drum și că ar putea fi încheiat sau continuat, nu mai amâna, apucă-te de acel lucru azi.
Ai început un program de fitness și l-ai oprit la jumătate?
Continuă azi, măcar un exercițiu.
Ai o carte începută și neatinsă de două săptămâni?
Mai citește azi măcar 10 pagini din ea.
Ai rămas cu un gust amar dintr-o discuție cu un prieten și simți că nu ai spus ceva ce trebuia spus sau ai lăsat discuția în aer?
Sună și lămurește problema.
Termină sau continuă ce are nevoie de o încheiere, de o concluzie, de o lămurire.
Lucrurile lăsate deschise, vraiște, sunt ca ferestrele/ tab-urile deschise în calculatorul tău, îl încetinesc, și la un moment dat calculatorul se blochează.
Închide azi măcar un sertăraș lăsat deschis de prea mult timp și s-ar putea să ai o stare de satisfacție soră cu împlinirea care e soră cu fericirea, practic.
Spor la curățenie și o săptămână grozavă să ai!