Critică-te cu program

Critică-te cu program

3 minute pentru minte #115

În anul 1998 neurologul Jill Bolte Taylor, care studia anatomia creierului la Harvard Medical School, suferă un accident cardiovascular cerebral.

Un AVC, singură în casă.

Specialist în creier cum era, își dă seama ce se întâmplă și își mai dă seama că accidentul e în emisfera cerebrală stângă și că în scurt timp își va pierde inclusiv capacitatea de a suna pe cineva după ajutor.

Cu eforturi supraomenești, povestite în cartea bestseller Revelații despre creier, ea reușește să își sune colegii și este dusă la spital.

În următorii 8 ani, își va observa și monitoriza și stimula propriul creier să revină la ce era înainte.

Reînvață să vorbească, să scrie, să citească.

Dar una dintre cele mai mari surprize ale ei a fost, după câțiva ani de recuperare, să își audă, într-o zi, vocea critică din cap.

Criticul interior, dialogul interior, acea voce care apare firesc în dezvoltare în jurul vârstei de 4-5 ani.

Atunci abia și-a dat ea seama că acest critic interior se dezvoltă exclusiv în emisfera stângă (asta justifică de ce a dispărut de la ea câțiva ani), este chiar o voce distinctă în cap și că putem la un moment dat să negociem cu ea, dacă devenim conștienți de prezența ei.

Într-un fel se poate apăra un adult de această voce dură și de critica ei, în alt fel un copil de 4 sau 5 ani. 

Ce a făcut Jill Bolte Taylor, după ce și-a auzit din nou vocea interioară, spunând chestii de genul: Tu nu te uiți la tine cum îți stă părul, zici că ești sperietoare de ciori? , și alte drăgălășenii. 

Nu a decis să o reducă la tăcere de tot, deși avea această abilitate deja.

Fiind o voce care, până la urmă, ne dorește binele, să ne țină atenți la noi și la ceilalți, ne ajută să fim acceptați de ceilalți, nu să nu ne pese deloc dacă ne integrăm sau nu, a decis să îi dea o jumătate de oră în fiecare dimineață, de la 9 la 9.30.

Adică de fiecare dată când observa un gând nu tocmai prietenos la adresa propriei persoane, își spunea, mental: „Mă voi gândi la asta mâine, am timp între 9-9.30”.

Și a doua zi, în acea jumătate de oră, își dădea voie să gândească toate acele lucruri mai puțin prietenoase despre ea.

Cam cum făcea Scarlett O’Hara în Pe aripile vântului, când zicea „La asta mă voi gândi mâine”.

Ce spui, e ceva prea trăsnit sau se poate face și de noi, chiar dacă noi nu am avut ocazia lui Jill să ne orchestrăm renașterea creierului, să vedem cum e și viața trăită ani buni fără critică sau judecată. 
​
Încearcă azi să îți amâni criticul pe mâine, cu blândețe, nu-l respinge, doar dă-i întâlnire mâine, să vezi cum reacționează.

​​O zi grozavă să ai!