Despre paradoxul abundenței

Despre paradoxul abundenței

3 minute pentru minte #23

Există o teorie potrivit căreia abundența este pentru omul modern un motiv de stres.

Că suntem mai stresați decât oamenii de acum 30 de ani tocmai pentru că avem mai de toate și nu ne prea mai lipsește nimic (în lumile civilizate sau în curs de dezvoltare, cel puțin).

Și, dacă ne uităm la date, e cam adevărat.

Deși nevoile de bază sunt acoperite mai mult ca niciodată, statisticile arată că oamenii sunt mai puțin fericiți și mai anxioși ca niciodată în istorie.

Mai mult, cu cât țara e mai bogată (a se vedea Statele Unite, de exemplu), cu atât oamenii sunt mai deprimați și mai stresați.

Acesta este Paradoxul Abundenței.

Cum se explică el?

În mare, din cauza dopaminei.

Adică: atunci când facem / consumăm ceva ce ne place, creierul eliberează o cantitate de dopamină, care ne dă o stare de bine.

Dar plăcerea și durerea sunt procesate în aceeași zonă din creier.

Ceea ce înseamnă că după ce dopamina e eliberată și se creează puțin dezechilibru în acea zonă, creierul încearcă să echilibreze balanța, închide o parte din receptorii de dopamină și contrabalansează cu o senzație de durere.

Dacă am sta puțin, starea neplăcută s-ar disipa și s-ar restaura echilibrul.

Dar pentru că trăim în abundență, trebuie doar să întindem mâna să apucăm altceva care să ne facă plăcere.

Și ne oprim greu din a vrea și mai multă plăcere.

Care vine apoi cu și mai multă durere.

Ce poți face?

Există o practică în mindfulness care se numește să stai cu ce e dificil (sitting with the difficult).

Simți o poftă de dulce.

Stai puțin cu ea înainte să te repezi să cumperi înghețată.

Poate după primul impuls îți mai trece din chef.

Doare un pic capul?

Stai un pic să vezi dacă îți dai seama de la ce e, înainte de a lua o pastilă.

Oprește televizorul după un episod din serialul favorit, exact cum ți-ai propus.

Dacă ne obișnuim să stăm câte puțin în disconfort, cresc șansele să începem să mai scădem din pragul prea ridicat al plăcerii.

Și, cine știe, în timp, poate ne vom bucura și de lucrurile mai puține și mai simple…