Olecuță despre cină și vulnerabilitate

Olecuță despre cină și vulnerabilitate

3 minute pentru minte #55

Demult, tare demult, vorba cântecului, familia mea se întâlnea toată doar la cină.

​​Dimineața fiecare pleca în ritmul lui, cu tata de exemplu mă vedeam doar seara, dimineața pleca mult înainte să mă trezesc eu.
​
Cina era și momentul în care povesteam ce am făcut fiecare peste zi.

​​De obicei povesteau mai mult cei mari, dar mai apucam și noi, copiii, să zicem cum a fost la școală.
​
Am învățat ceva din asta, și am încercat să aduc îmbunătățiri.

Cina e momentul în care și familia mea se reunește după alergătura zilei.

​​Încerc să luăm mereu cina împreună, chiar dacă mai lipsește ocazional câte unul.
​
De obicei eu încep discuțiile de la masă și povestesc fie despre ceva grozav care s-a întâmplat, sau despre ceva gafă pe care am făcut-o.

​​Mult timp am crezut că ai mei copii au nevoie doar de reușitele mele, dar mi-am dat seama că asta îi poate inhiba, pentru că vor crede că sunt perfectă. 

Așa că, de multe ori încep cu ce nu mi-a ieșit și cum am de gând să repar asta.

​​Ce prostioară am făcut, gafă, confuzie, greșeală. 
​
Și de cele mai multe ori se râde, se vine cu idei.
​
Dar cel mai prețios e că încep și ei să spună ce nu le-a ieșit, ce au greșit și cum au de gând să facă în continuare.

Nu îți fie teamă să te arăți în fața copiilor și cu ce nu ți-a ieșit, dar mai ales cu ce ai învățat tu din asta.

​​Îi va face mai puternici vulnerabilitatea ta și, culmea, te va face și pe tine mai puternic în ochii lor faptul că ți-ai recunoscut slăbiciunile. 
​
Cum era vorba aceea?

We are all broken, that’s how the light gets in. (Suntem toți cu fisuri, dar tot pe acolo intră și lumina.)
Ernest Hemingway