Prima săgeată, ok, dar a doua?

Prima săgeată, ok, dar a doua?

3 minute pentru minte #96

Există în budism o metaforă foarte interesantă care spune așa:

„Sunt dureri fizice și psihice inevitabile.

​​Astea sunt primele săgeți ale existenței.

​​Atâta timp cât trăim și iubim vom continua să le simțim, n-ai ce face.
​
Dar există apoi un al doilea rând de săgeți, propriile noastre reacții.

​​Acelea nu sunt inevitabile, acelea sunt alegerile noastre.”

Ce înseamnă asta?

​​Înseamnă că se întâmplă oricum să îi taie cineva calea.

​​Să fie împins sau călcat pe picior în autobuz.

​​Să se împiedice de o jucărie sau să se înțepe într-un Lego de pe covor, noaptea, în drum spre culcare.

​​Prima săgeată.

​​Orice se întâmplă, practic.

După care, cum reacționezi?

​​Bagi a doua săgeată sau respiri adânc și o lași  pe prima să se vindece?

​​Boscorodești copilul căruia i-ai zis de trei ori să strângă jucăriile?

​​Te dai jos la cel care ți-a tăiat calea, îi zici o vorbă de duh celui sau celei care te-a călcat pe picior în tramvai?

​​Sau alegi o cale mai blândă decât o săgeată?

Problema e că, de multe ori, nu e doar a doua săgeată.

​​E și a treia, și a patra, și o ținem așa ore, poate zile, poate luni întregi.

​​Și când te gândești că la început a fost doar una, o primă săgeată… 

Observă-te puțin azi.

​​Ce faci după prima împunsătură?

​​Cum reacționezi?

​​Câte săgeți înfigi până te oprești? 
​​
Îți doresc azi cât mai puține.

​​Săgeți.