Spune-mi cu cine te compari ca să-ți spun cine nu ești

Spune-mi cu cine te compari ca să-ți spun cine nu ești

3 minute pentru minte #42

Toată viața mea m-am comparat.

​​Mai întâi cu vecinii de la bloc, mai ales cu Dana.

​Dana era mai mare decât mine cu un an, era slabă și înaltă și mereu când ne jucam de-a prințesele se auto-numea regină, iar eu eram mereu pe locul doi.

​​Când eram mică am vrut să fiu Dana.

​​Apoi, când am ajuns la școală, aveam o colegă, Mădălina, care făcea canto - și deși nu-mi plăcea vocea ei, toată lumea zicea că ce frumos cântă.

​​Am vrut să fiu Mădălina niște ani buni.
​
Apoi, dintr-a cincea, a început competiția cu Liliana, tocilara clasei (așa îi ziceam, ca să nu mă simt mai jos) pentru premiul întâi. Într-un an îl lua ea, apoi câțiva ani eu.
​
Toata viața mea m-am comparat și deși asta m-a ajutat să performez, mi-a adus multă nefericire.

​​Și simt că mi-a luat mult din libertatea de a fi eu, pentru că atunci când te compari cu cineva e ca și cum nu te simți bine la tine acasă, ci doar în vizită la casa altuia.

​​Poate că o întrebare valoroasă nu e: Ce e așa frumos la casa altuia, ci: DE CE CASA MEA NU E BUNĂ PENTRU MINE?
​
Anii au trecut și acum încerc să nu îi mai compar pe copiii mei cu ceilalți.

​​Dar e greu.

​​Însă acum știu că asta duce mai mult la nefericire, iar eu chiar îmi doresc ca ai mei copii să fie fericiți.

​Iar pentru asta e mult mai prețios să se compare doar cu ei înșiși, cu ce pot ei mai mult, de la o zi la alta.

​​Asta e adevărata performanță. 
​
Și adevărul e că și eu sunt un pic mai bună și mai conștientă de greșelile și calitățile mele de la o zi la alta, chiar dacă în comparație cu tine nu sunt așa brează.

​​Dar știi ceva?

​​E ok, sunt din ce în ce mai bine așa cum sunt.

​​Și tu ești ok și bine cu tine, dacă stai un pic să te gândești la tot ce ai învățat anul ăsta despre tine.

​​La mulți ani și la mulți pași mici dar importanți către tine!